Procesul de traducere și confidențialitatea informațiilor
Am scris articolul de astăzi pentru că, în ciuda unui număr absolut impresionant de exemple negative, organizațiile continuă să trateze cu superficialitate procesul de traducere a materialelor dorite. Fie lucrează cu agenții sau persoane pe care nu le verifică corespunzător înainte, care nu au experiența necesară, ori lucrează cu persoane care nu au nimic de pierdut dacă lucrează cu necunoașterea și nerespectarea bunelor practici, uneori chiar și a celor elementare. Sau, ca în cazul de mai jos, folosesc softuri de traducere automată necunoscând riscurile la care se expun.
Dacă nu ești atent pe cine contractezi pentru realizarea traducerilor, informațiile tale confidențiale ar putea ajunge pe internet, sau în ‘mâini’ răuvoitoare. Un caz emblematic în domeniul nostru, amintită și de o reputată agenție de traduceri din afara României este cel al agenției de știri norvegiene care s-a confruntat cu o situație … de excepție. Acesta este numai unul dintre miile de cazuri dintr-o breșă de proporții, breșă în care scurgerea de informații s-a produs prin indexarea în Google a materialelor traduse cu un soft de traducere automată (translate.com). Descoperirea a fost făcută de cei de la Slator.
Astfel, la începutul lui Septembrie 2017, o agenție de știri norvegiană, anume NRK, a descoperit o breșă majoră de confidențialitate, cu informații interne expuse pe internet. Au găsit „planuri de reducere a personalului și externalizare, parole, informații despre coduri și contracte”. Acestea fuseseră traduse pe Translate.com. Agenția de știri a relatat cum informațiile introduse de angajați în translate.com au devenit publice și pot fi găsite de oricine online în paginile indexate (păstrate) de Google.
Contacțați de agenția de știri în urma evenimentului, cei de la Translate.com menționează că utilizatorii ar trebui să citească textul cu caractere mici și precizează că ei „vor folosi toate textele trimise către translate.com pentru îmbunătățirea calității traducerilor oferite” și că „nu pot și nu garantează că orice informație furnizată de dumneavoastră nu va deveni publică în nicio circumstanță.” Ar trebui să înțelegeți că toate informațiile trimise pe site ar putea fi accesibile publicului. Pentru mai multe informații, despre experiența celor de la NRK și despre recomandările lor, puteți citi în articolul lor “Warning about translation web site: passwords and contracts accesibile on the internet”.
Ca urmare a relatării de mai sus, un specialist Slator a început să investigheze subiectul și a efectuat mai multe căutări în Google. Acesta a descoperit, separat de materialelor celor de la NRK: „o varietate uimitoare de informații sensibile accesibile gratuit, de la schimburi de emailuri între un medic și o companie farmaceutică globală despre aspecte fiscale, notificări de plată întârziată, un raport de performanță a personalului unei bănci de investiții globale și scrisori de concediere. În toate cazurile, numele complete, emailurile, numerele de telefon și alte date extrem de sensibile au fost dezvăluite.”.
Poesis este o agenție de traduceri cu experiență și reputație ireproșabilă. Ne mândrim cu cele peste 700 de recenzii publice cu media generală 5 din 5. Acest lucru este posibil din trei mari motive: dedicarea și efortul managerilor de proiect, profesionalismul și competența traducătorilor noștri, efortul continuu de îmbunătățire a soluții noastre de traduceri. Ce-i drept, ajută și anii de experiență, numărul extraordinar de mare de proiecte, inclusiv proiecte de anvergură pentru organizații internaționale.
Te invităm să suni ori să ne contactezi pentru o primă discuție cu unul dintre consultanții Poesis.
Poesis – atunci când calitatea este pe primul loc.
Articole asemănătoare
Traducerile de calitate și de ce sunt ele esențiale. Cazuri reale.
Utile : 02.10.2024 : 0 ComentariiTraducerile de calitate și de ce sunt ele esențiale. Cazuri reale. Ne-am gândit să facem o serie de articole pentru […]
Extinderea către noi piețe de desfacere sau lansarea unor noi produse/servicii
Utile : 02.10.2024 : 0 ComentariiExtinderea către noi piețe de desfacere sau lansarea unor noi produse/servicii Pe internet găsești nenumărate exemple, vechi și noi, de […]